Cine nu are nici cea mai mică idee ce caută aici? Eu!

        Înainte să citești asta vreau să te duci în fața unei oglinzi și să te gândești dacă vreodată ți-a trecut prin minte ce vrei să faci cu adevărat . Eu am încercat deja. Am realizat că tot ce știu cu adevărat despre viitorul meu este că vreau să studiez în Scoția. Ce? Medicina. Eterna mea dragoste...Dar niciodată nu m-am întrebat cum mă simt defapt sau ce-mi doresc în acest moment.
         Mă simt ca un aeroport de pe care vin și pleaca avioane fără destinație și fără pasageri. Încerc să mă descopăr, să mă înteleg, dar... e zadarnic.
         Mă holbez la reflexia mea din oglindă și nu concep cum am putut crește, cum au trecut anii, cum până acum ceva vreme nu mă simțeam atât de goală pe dinăuntru.  Mă simțeam ca un oraș după cateva tornade consecutive... Acum nici măcar nu mă mai simt.
         Uneori vreau să îmi iau lumea în cap și să plec, să cunosc totul deodată, să respir alt aer, să fiu alt eu, să mă resimt.
         Sufletul mi-e tot mai zbuciumat și pare a fi de neoprit din setea lui de viață, de cunoaștere, de muncă, de povești și de întâmplări stranii, iar totul pare a fi neîncetat de cotidian, fiecare zi găsindu-și gramul ei de lipsă de entuziasm...So is it ok not to be ok?

2 YEARS LATER ...

         As doctors, they also take care of people wich happen to have the same disease, but we, as patients, think that ours are unique.Although, each disease has something special and it manifests in a particular way on each person.

        I agree a lot with what M. Cărtărescu said: " You note, for you, actually what you know much more better than the one who's writing, because pain is authentic, while <<It hurts me!>> it's just a convention. ".
       So, how do you think a surgeon feels when a patient calls him 2 years after the surgery that really saved his life, thanks him for everything that he had made for that person and tells him "Merry Christmas and a Happy New Year!" ?

I'm screwed up!

        Stii care-i cel mai grav lucru?Sa nu stii!Sa nu stii cum te simti, sa nu te intelegi, sa te simti terminat, sa nu iti gasesti locul, dar toti cei din jurul tau sa inteleaga perfect,sa stie, sa ti-l gaseasca si sa li se para absolut perfect.
        E momentul acela in care tot ce vrei sa faci e sa termini o sticla de alcool doar... de-aia. E momentul in care te uiti in oglinda si nu intelegi cand si cum te-ai putut schimba sau cand iti incurci defectele si calitatile cu starile.
       Tu, doar intri in camera, iti arunci ghiozdanul, te rezemi de perete si te lasi involuntar alunecand usor cu un final dureros.Cand realizezi ca ai cazut spui fara forta "I'm screwed up!". La infinit.
       Poate fi plictiseala,oboseala,boala,supra-saturatie,lene,sila,neintelegere,lipsa de acomodare,frica,singuratate,anxietate sau orice altceva.

^^ teee super-mega-hiper-extra-ultra iubiricesc, iepurasuleeee! ♥

O să-mi fie dor, dor, foarte dor de iepurașul ăsta (anumite personae s-ar simți mult mai bine dacă aș spune „de iepuroaica asta”.... Tâmpiților!- sper că frate-miu se simte!).

Dee, îți mai amintești cum a fost prima zi la noi, zi în care am vrut sa stau cu tine în bancă, dar fix înainte să îți spun eu „Bună” o anumită persoană s-a oferit să facă asta? (Merci mult, „scumpo”!:-*)?

Sau cum te-am așteptat anul ăsta cu Anne? ( =)) )

Saaauuuu... cum ne-am rătăcit?(Cum era, mă aia cu „portocola pufoasă”? =)) ) 

Dar proiectul nostru cu biodiversitatea ? Genial!E acolo, undeva pe stick-ul meu, într-un folder numit „Suuuperproiecte”.

Un lucru e sigur! N-avem cum să uităm când ne-am oprit în fața magazinului „Profii”, ne-am îmbrățișat și-am început să plângem (vezi „ÎNVINSĂ”)! Doamneee, ce seară! Hei, sigur nu a fost în aceeași zi în care ne-am rătăcit( =)) )?

Șiii știuuuu că mulți dintre citiorii postării nu pricep o iotă din ce am scris aici, dar noi două știm prin ce... peripeții am trecut împreună,deși mai sunt și alte persoane implicate, unele care se simt, iar altele care nici nu bănuiesc:))(vezi „ÎNVINSĂ”) !

Șiiiiii te iubesc, IEPURAȘULE! Și merci că ai încredere necondiționată în mine, că m-ai ascultat mereu când te-am sunat bocind, că mă înțelegi, că râdem mereu șiiiiiii că tu nu mă speri cu normalitatea ta!

♥ Have you ever tried both chocolate and orange?

 

I`ve never tried to mix both choclate and orage before? Have you?
For me it`s the biggest pleasure in the world doing it.It`s a matter of taste.So damn acid, so damn sweet,so damn dark, so damn orange.
Why chocolate?
It`s sweet, lovely, tasty,I love the way it melts in my mouth.
Why orange?
It`s acidd, orange, sweet and I love the way it melts the chocolate in my mouth.

Because both of them can give you the feeling of the distruction of something calm and sweet, with a huge molecular strenght that the orange acid has.

ÎNVINSĂ: Snowflakes were falling down from the sky like tears from Heaven`s eyes....

 

Tocmai ne întorceam, pe aceeași stradă cu asfalt plin de gropi, gheaţă, bălţi, zăpadă și boscheti anesteziaţi de frigul ce-mi înjunghia porii cu fiecare larimă albă care cădea din bezna celestă. Temperatura corpului reuşise să învingă gerul prin alianţa cu emoţiile puternice şi cu melancolia ce-mi bagă sufletul sau…ce-a mai rămas din el, în pură putrefacţie, și lacrimi zdravene îmi curseră precum șuvoaie de sânge, suportând înțepăturile fulgilor de nea.

Urrraam faptul că, în mod extrem de inconştient, ajungeam să discut despre el. Iar! Din nou!! Nu!Nu!Nu!Nu!Nu!Nu!Nu!Nu!Nu!

Fix azi… 24 februarie, am dat de el. Prea multe coincidenţe! Gen: <<Aaah,  buuun! Atunci de ce îmi iese numai chestia aia în cale?>>

Doar să îi văd jumătate de cap, ceea ce era mai mult decât foarte suficient să îl recunosc, îmi provoca dureri toracice, asfixiere, panică, greață, hipersecreție de adrenalină. Puteam să jur că trupul meu a captat două sau chiar trei inimi la naștere, în loc de una. Eram nestăpânit de îngrozită... terifiată. Simțeam cum plămânii mi se colabau simultan și în mai puțin de o secundă se expansionau. Din nou și din nou.Iar și iar.Neîncetat.

          Știam că nu trebuie, că nu am de ce să îl vreau. Nu aș fi acceptat nimic, nu din nou! Nu! Nu! Nu! Nu! Nuuu! Dar...nu puteamm, ajunsesem acum așa cum ea a spus că sunt o data, <<matură,dar foarte moale>>, atât de moale încat simțeam că până și un nefericit fulg de nea care se topea în lacrimile mele, reușea să mă învingă!

"TIME PASSES. EVEN WHEN IT SEEMS IMPOSSIBLE. EVEN when each tick of the second hand aches like the pulse of the blood behind a bruise.it passes unevenly, in strange lurches and dragging lulls, but pass it does. Even for me."

More months passed. I did good things, bad things, I loved, I was loved,I abandoned and I was abandoned.I had everything, and everything I left behind.

I have never thought I could remeber everything so clear, so complete, so...alive. I have never thought that I could cry so much, so deep, so...always. But one year before I seem still destroyed and undecied. 

The feeling was hard to describe: it was like a huge arrow was punching my chest in order to kill me.The arrow was like containing venom. Venom that feeds my hate, cry, my lack of sleep.Part of me was screaming without being heard by anyone that I needed everything back now, while the other half was refusing everything it was given by him.

And I...can just keep admit to be killed this way or screw up again my courage and hope that "TIME PASSES. EVEN WHEN IT SEEMS IMPOSSIBLE. EVEN when each tick of the second hand aches like the pulse of the blood behind a bruise.it passes unevenly, in strange lurches and dragging lulls, but pass it does. Even for me." .