"TIME PASSES. EVEN WHEN IT SEEMS IMPOSSIBLE. EVEN when each tick of the second hand aches like the pulse of the blood behind a bruise.it passes unevenly, in strange lurches and dragging lulls, but pass it does. Even for me."

More months passed. I did good things, bad things, I loved, I was loved,I abandoned and I was abandoned.I had everything, and everything I left behind.

I have never thought I could remeber everything so clear, so complete, so...alive. I have never thought that I could cry so much, so deep, so...always. But one year before I seem still destroyed and undecied. 

The feeling was hard to describe: it was like a huge arrow was punching my chest in order to kill me.The arrow was like containing venom. Venom that feeds my hate, cry, my lack of sleep.Part of me was screaming without being heard by anyone that I needed everything back now, while the other half was refusing everything it was given by him.

And I...can just keep admit to be killed this way or screw up again my courage and hope that "TIME PASSES. EVEN WHEN IT SEEMS IMPOSSIBLE. EVEN when each tick of the second hand aches like the pulse of the blood behind a bruise.it passes unevenly, in strange lurches and dragging lulls, but pass it does. Even for me." .

♫ I guess I really love them !

Nu crezusem niciodată că puteam ajunge să îi iubesc în așa hal!Erau cei pe care nu încercasem să ii văd deloc ca pe niște apropiați, și acum regretam...dar,totuși,țineam la ei cel mai mult.

Erauuuuuuuu ăștia mici mai mari de la E1, care obișnuiau să supere pe toata lumea, să pună rivanol pe scaun profei, să strice mereu catedra, să se bată cu creta, să râdă de Heidi, să nu fie uniți, egoiști, răi, nebuni dar al dracului de pasionali,pasionați și tareee ambițioși.Știau să își facă dreptate mereu cu mâna lor, să rezolve diferite ambiguități.

Se pricepeau să copieze 10 de la un singur om la chimie, să spună „Dau cu tine de pământ!”, știau să rupă  ringul.

Fetele se pricepeau de minune într-ale îndrăgostitului de cei mai nepotriviți baieți,dar mai ales să îi facă să mârâie după ele long time afterrrr. Băieții știau cum ssă fie cei mai mari cocalari, cum să se țină după ele,cum să își lase parul să crească, cum să nu le pese.

Știam cum să îi omogenizăm pe cei nou-veniți, sau să îi respingem dacă nu erau ca noi.

Nu ne interesa ce credeau alții. Eram doar noi...și ne iubeam ca cei mai nebuni și perverșșșșșșiiiiiii frațiori.

                                      Geniali!

Ăștia știau să te facă să spui „nu!nu!nu!nu!nu!nu!nu!nu!”.

I`m terrified! But I`m not leavin`!

Right now, I just can hope that dreams don`t really come true. If they do, I`m not surprised at all.

I`ve never thought I could dream again of him, now I can see that yes, I can!...And it makes me sick and it terrifies me, although, I`d rather stay here, watch, scream and keep beeing strong, instead of leavin`.

 

He was almost dying for his addiction.His eyes were red,and I could feel the way he was burnin` inside.The difference between my feelings and his was that I couldn`t feel any kind of pleasure.

He didn`t recognize any of his acts, somethig typical for him.

She, was stronger than him,but her eyes were also bruning in huge flames.I begun screaming.I couldn`t stay there, keep watching that horror movie, and do nothing.

She started screaming "If you ever loved him,you would have given him your permission in order to do whatever he wants with his life! But you didn`t! So leave ! NOW!"

I was shaking. I couldn`t even speak. I was crying while he was dying for his pleasure.

It was just like a glass wall was separing us,while my friends was telling me that I should leave, then!

They were just watching him, encouraging, laughing and having fun of him.

I called my best friend.She couldn`t talk , but I insisted!I told her everything that I saw.

After all, me and my friend found one of my T-shitrs in his closet...while in mine was a "magic white coup".

♔ I wouldn`t even change a piece of shiiiiiiit on you! Why? `Cause I really don`t care.

Uuuuuuu, cum s-ar spune!

Mereu m-am întrebat de ce durează atâta.De ce am nevoie de atâtea tone de timp să îmi dau seama că nu îmi pasă?De ce atât de încet merge totul când eu simt timpul alergând al dracului de repede?Oare pentru căăă ce e frumos durează al dracului de puțiiin?

Senzația de acum e puuuur inconștientă, iar mie...nu îmi pasă!...Deși încă simt cum îmi vine să urlu din fundul plămânilor, dar probabil sunt mult prea calmă,iar durerea de cap îmi provoacă mult prea multă silă, ca să mă mai agit pentru încă un nimic.

          Am mai simțit asta o singură dată în toată viața mea, dar recunosc că senzația de suprasaturație maximă e perfectă.

          Probabil mi-aș fi dorit chiar să îl am din nou, și totuși nu mă tenta ideea... chiar deloc...iar ea, deși mă așteptam la absolut orice din partea ei, simțeam numai plăcerea nepăsării pe care nu știam cum să o prelungesc cât mai mult posibil.

          E doar unul din acele momente de care ador să profit din plin, gen  “Carpe diem!”.  

Eu? Sper doar să devină un obicei!

        

 Freundschaft

Era ea, omul de care aveam cea mai mare nevoie în acele clipe.Ea era singura la fel de bătrână ca mine,dar care știa să iubească viața mult mai mult decât mi-ar fi ieșit mie în alte 5 .

A știut cum să mă lase să plâng când frate-său dormea(Iartă-ne,Radule,știm că ți-a fost rău, nebunuleee!).

Pentru că ea are niște maimuțoi  pe care poți să iți descarci toate lacrimile.

Pentru că din inimioarele noastre de capricorne sălbatice ce suntem,ne cam iubim.

Iar pe voi,zuzelor,vă ador deoarece și pentru că sunteți cele mai prietenele mele + Tibi.

           

Pentru că prietenii adevărați te fac să ști cum să-i iubești.

                                                  

 Every atom of me missed it

I`ve never tought it would be possible for me to miss something the way I do right now.Actually,I`d rather run into a forest like I`m running in one of those dreams that never stops, on a way that never ends, stop running for a while and scream from the bottom of my lungs.

 

Every part of my body seems to miss somebody or something,and it feels just sick and cold not to know what`s the missing part of me.Worst of all,I feel like the missing part it`s damn far away.

         

Some things make me think "What if A.was right?What if I really regret everything I told him that night?",but on the other hand I can`t stop thinking of another "him".A "him" that I don`t even care anymore about,someone that it`s damn far away from me more mentally than phisically... But maybe I should just stop thinking and it will, maybe, just pass.