Uuuuuuu, cum s-ar spune!
Mereu m-am întrebat de ce durează atâta.De ce am nevoie de atâtea tone de timp să îmi dau seama că nu îmi pasă?De ce atât de încet merge totul când eu simt timpul alergând al dracului de repede?Oare pentru căăă ce e frumos durează al dracului de puțiiin?
Senzația de acum e puuuur inconștientă, iar mie...nu îmi pasă!...Deși încă simt cum îmi vine să urlu din fundul plămânilor, dar probabil sunt mult prea calmă,iar durerea de cap îmi provoacă mult prea multă silă, ca să mă mai agit pentru încă un nimic.
Am mai simțit asta o singură dată în toată viața mea, dar recunosc că senzația de suprasaturație maximă e perfectă.
Probabil mi-aș fi dorit chiar să îl am din nou, și totuși nu mă tenta ideea... chiar deloc...iar ea, deși mă așteptam la absolut orice din partea ei, simțeam numai plăcerea nepăsării pe care nu știam cum să o prelungesc cât mai mult posibil.
E doar unul din acele momente de care ador să profit din plin, gen “Carpe diem!”. Eu? Sper doar să devină un obicei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu